Expozitia That`s My Line

  • 06.04.2024
  • Ora: 10:00
  • Muzeul de Artă Contemporană
  • Expozitii temporare
Expozitia  That`s My Line

Artist: Anca Boeriu
Vernisaj: Sâmbătă, 6 aprilie, ora 17:00
Perioada de desfășurare: 6 - 30.04.2024
Curatori: Ana Negoiță, Alexandra Runcan
Parteneri: Universitatea București - Centrul de excelență în studiul imaginii (CESI), Asociația Imagora CESI, Galeria Galateca – București

Muzeul Național Brukenthal vă invită sâmbătă, 6 aprilie 2024, de la ora 17.00, în sala de expoziții temporare de la parterul Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal, la vernisajul expoziției „That`s My Line” a artistei Anca Boeriu.
 
Anca Boeriu a absolvit secția Grafică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în anul 1982, iar din anul 2008 deține titlul științific de Doctor în Arte Vizuale. În prezent este lector la Universitatea Națională de Arte din București, secția Grafică. Din 2016 este Președinte al filialei de grafică a Uniunii Artiștilor Plastici din România, având în administrare Galeria Simeza din București. Anca se numără printre membrii fondatori ai Asociației Internaționale „Prietenii Muzeului Național de Artă al României”, membră a Asociației Internaționale MitOst Germania, delegată a României la Trienala de Gravură de la Chamallier, Franța, iar din anul 2014 este inițiatoarea și coordonatoarea Bucharest International Print Biennale.
Cu un portofoliu amplu, proiectele sale personale fiind valorificate atât în țară cât și în străinătate (Italia, Israel, Germania, Austria), Anca Boeriu ne onorează de această dată cu prezența sa la Sibiu cu solo show-ul „That’s my line” despre care artista declară:
„Uneori simți că este momentul să te oprești, să te uiți în urmă, apoi să privești înainte și să pui laolaltă tot ceea ce contează. Este timpul ca pentru o secundă să privești în jurul tău, să vrei ca cei din jur să te vadă, să te audă, să te cunoască și să te înțeleagă. Vrei ca vocea și gândurile tale să devină o linie care să te unească cu lumea....” (Anca Boeriu).
That`s My Line este un exercițiu de introspecție și sinceritate, catalizat de un îndelungat proces de căutare și regăsire într-un teritoriu personal complex, al cărui relief s-a format prin constanta sedimentare de gânduri, sentimente, emoții, trăiri, traume, bucurii pe care artista le-a experimentat și transpus plastic. Acest sol incert care definește un spațiu aflat la intersecția dintre două lumi, în care rodesc trăiri de o viață, este sistematizat de un fir narativ – linia care desenează perimetrul, dar și cărările personale ale artistei. Expoziția este construită în jurul unor instalații vizuale multimediale, care integrează medii diverse și tehnici utilizate în mod curent de artistă precum: gravură, desen, acuarele de mari dimensiuni, obiect, colaj și intervenții artistice, fiind de fapt o sinteză a structurilor plastice care caracterizează practica artistică a Ancăi Boeriu.
Selecția lucrărilor funcționează în spațiul expozițional asemenea unui organism viu, cu dinamică și autonomie proprie, creând impresia că acestea nu au un loc fix, putând fi interșanjabile, mobile în funcție de emoțiile privitorului și pot genera infinite modele expoziționale, capabile să reflecte biografii personale extrem de diverse.
Axa centrală a conceptului curatorial a fost construită pentru a susține această serie nesfârșită de povești individuale ale privitorilor, constituind infinitatea de puncte ce dau contur liniei trasate la nivel simbolic de artistă – My Line – linie care devine metafora propriei biografii, un ADN personal și artistic al Ancăi Boeriu. (Ana Negoiță)

CALENDAR EVENIMENTE

Alte evenimente:
Concert Coral "Lumini Pascale"
  • Tuesday, 30.04.2024
  • Ora: 19:00
  • Sala Thalia
Lansare de carte: „Atunci când” de Anca Chimoiu
  • Wednesday, 08.05.2024
  • Ora: 18:30
  • Libraria Humanitas
VINO – Music & Street Food Festival
  • Thursday, 09.05.2024
  • Ora: 12:00
  • Parcul Tineretului
FLORI PE SCĂRI
  • Friday, 10.05.2024
  • Ora: 10:00
  • Piața Aurarilor