Din secolul al XV-lea documentele sibiene menţionează stipendierea unor organişti, până în prima jumătate a sec. al XIX-lea, când debutează procesul de modernizare a vieţii artistice în acest centru, personalităţi publice locale, instituţii laice, autorităţi eclesiastice, ordine religioase, muzicieni autohtoni sau stabiliţi aici au creat un climat propice afirmării artei sonore în formele consacrate de marile curente estice din evul mediu, timpuriu şi târziu, din epoca modernă, Renastarea, Clasicismul, Romantismul.
Muzicanţii “profesionişti locali” s-au organizat în anul 1598 într-o breaslă proprie, dar ei au existat şi activat la Sibiu cu mult înainte, fiind cunoscuţi sub denumirea de “Turner” până în secolul al XIX-lea. Punctul 6 din statut stipula obligaţia muzicanţilor “de a se întruni zilnic de 2 ori pentru 3 ore la repetiţii în turn”. Turner-ii dădeau reprezentaţii publice (orchestra era compusă din 6-8 instrumentişti) şi se confruntau cu concurenta muzicanţilor ce activau în afară breslei sau a ţiganilor.
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea Transilvania s-a integrat progresiv în domeniile culturii muzicale eropene. Au pătruns astfel aici forme de organizare a şcolilor şi instituţiilor muzicale din vest (Collegium musicum, Schola cantarum şi Schola latină), alături de genuri noi muzicale, instrumente tipice (specifice) barocului, dar mai cu seama care caracterizau viaţa muzicală din Europa.
În paralel cu dezvoltarea vieţii muzicale de la curţile principelui sau ale episcopilor se impun în viaţa socială a oraşului o seamă de personalităţi în calitate de admiratori şi susţinători ai muzicii baroc.
În acest context trebuie amintit cercul animat de Valentin Frank von Frankenstein, în care s-a evidenţiat în jurul anului 1665 Gabriel Reilich, compozitor şi organist.
Prosperitatea economică şi dezvoltarea culturală pe plan local au dus la stimularea vieţii muzicale.
Magistratul oraşului şi capii bisericii s-au străduit să atragă muzicieni cu competenţă de profesionişti pentru ocuparea posturilor de organişti, cantori sau cântăreţi de biserică. Dintre organiştii sibieni care şi-au înscris numele în viaţa culturală transilvăneana îi amintim pe Johannes Sartorius senior, Johannes Sartorius junior, care s-au evidenţiat şi în calitate de compozitori.
Apariţia primelor orchestre la curtea princepelui au facilitat pătrunderea instrumentelor la modă în stil baroc. Astfel, a început să se formeze cu timpul, fie pe cale particulară fie în şcolile umaniste, un curent care promova în mod susţinut pedagogia muzicală, fapt are a dus la formarea sistematică şi dezvoltarea cunoştinţelor de cultură muzicală în rândul tineretului.
La începutul veacului al XVIII-lea, poate chiar ceva mai devreme, se ofereau mici concerte în familiile patricienilor, în anul 1753 este amintită existenţa unei “societăţi muzicale”.
În deceniul VII poposesc aici primele ansambluri de vaudeville şi opera din Europa de vest, astfel ansamblul liric italian sub conducerea lui Livio Conţi sau altele venite din Germania şi Austria.

Samuel von Brukenthal, care şi-a desăvârşit cunoştinţele şi rafinamentul muzical la Viena, a introdus muzica de cameră la Sibiu. Din anul 1774 a organizat săptămânal două serate muzicale, numite de M.V. Heydendorf “Collegium musicum”. În perioada cât a deţinut funcţia de guvernator al Transilvaniei dispunea de o orchestră proprie.
În această calitate oficială a organizat concerte oferite în cinstea unor oaspeţi de seamă, de exemplu cel din 1790 în onoarea prinţesei Cantacuzino şi a contelui Ceri. Samuel von Brukenthal deţinea şi o colecţie de instrumente muzicale pe care le punea la dispoziţie pentru susţinerea concertelor.
Viaţa muzicală sibiana se afla în primele decenii ale secolului al XIX-lea într-un proces de consolidare, fapt care l-a determinat pe scriitorul austriac Ad. Krickel să noteze în 1827 “Sibiul poate fi considerat pe bună dreptate un oraş al muzicii, deoarece nu există casa în care să nu întâlneşti pe cineva care să nu ştie canta măcar la un instrument”.
În anul 1834 un număr restrâns de cunoscători şi admiratori ai muzicii s-au constituit sub îndrumarea lui Friedrich von Hutten şi Carl von Baussnern într-un cerc căruia i s-au alăturat şi înalţii funcţionari civili şi militari din Viena aflaţi în slujba Guberniului sau al Comandamentului militar. Dar şi publicul amator de muzică şi-a manifestat interesul faţă de năzuinţele acestei asociaţii, care a desfăşurat o activitate organizată din 8 mai 1838, activitate concretizată cu înfiinţarea Musikvereinului în ianuarie 1839 şi adoptarea statutelor Asociaţiei.
Asociaţia muzicală a fost preocupată din start cu înfiinţarea unor şcoli care să-i pregătească pe viitorii instrumentişti sau solişti vocali.
Sibiul îşi crease, fără îndoială, pe la mijlocul secolului al XIX-lea un renume că oraş iubitor de muzică, fapt care i-a îndemnat pe numeroşi artişti marcanţi să concerteze aici. Printre aceştia se număra Carol Filtsch, elevul favorit a lui Chopin, care concertează pe data de 27 VIII 1841 în sala teatrului, după ce-şi făcuse debutul cu puţin timp în urmă la Viena.
În anul 1846, îi găsim la Sibiu pe doi dintre cei mai cunoscuţi virtuoşi ai pianului: Franz Liszt şi Sophie Bohrer, iar un an mai târziu concertează Johannes Strauss, fiul.
Din cauza evenimentelor din 1848/1849 şi a perioadei postrevoluţionare activitatea Musikvereinului a încetat şi va fi reluată abia în anul 1860, când Hermann Bömicke, director muzical, va trece la reorganizarea întregii activităţi (atât a Asociaţiei, cât şi a şcolilor de muzică).
Repetitiie orchestrei s-au ţinut într-o casă situată pe str. Centumvirilor nr.3 pusă la dispoziţie de municipalitatea oraşului, apoi în corpul din spate al Palatului Brukenthal.
Din anul 1878 Musikvereinul are propria clădire inaugurată la 23 septembrie pe strada Filarmonicii.
Între timp a luat fiinţă Reuniunea corală bărbătească (Männergesangsverein) în 1860, iar în 1880 Corul bărbătesc “Hermania”.

Viaţa muzicală românească capăta la rându-i forme concrete instituţionalizate prin înfiinţarea Reuniunii romane de muzică, a Reuniunii de cântări (1879), ultima avându-l ca dirijor pe Gheorghe Dima până în anul 1899 şi apoi pe Hermann Kirchner. Activitatea artistică a lui Gheorghe Dima la Sibiu în perioada 1881-1899 a lăsat urme adânci în viaţa muzicală a Transilvaniei. Compoziţiile sale au pătruns în masele largi ale poporului.
Între Reuniunea săsească şi cea a românilor a existat o colaborare foarte strânsă şi cordială.
În anul 1881 a fost ales în funcţia de cantor al oraşului şi director muzical al Musikvereinului Johann Leopold Bella.
Trei ani mai târziu (1884) a fost inaugurata clădirea asociaţiei (Gesellschaftshaus) care dispunea de o sală corespunzătoare de concerte mai ales sub aspect acustic.
Între Musikverein şi corul Hermania s-a stabilit o legătură permanentă de cooperare, ceea ce va duce la unificarea celor două asociaţii în anul 1934.
Leopold Bella se retrage după o activitate desfăşurată timp de 40 de ani (1921). Urmaşul sau, Franz Xaver Dressler, a înfiinţat încă din primul an de activitate - 1922 - corul de băieţi al Liceului Brukenthal.
Perioada interbelică a constituit pentru viaţa muzicală a oraşului Sibiu una din cele mai rodnice, atât prin calitatea, diversitatea genurilor abordate, cât mai ales prin turneele unor ansambluri renumite din străinătate şi din ţară, a unor dirjori, solişti vocali sau instrumentali, amintim doar ca nume: Richard Strauss, Nicolae Rădulescu, George Enescu, George Georgescu, Veturia Ghibu, Waldermar von Bausner.
Activitatea şi obligaţiile orchestrei oraşului sunt redimensionate prin statutul elaborat în anul 1932, în sensul că aceasta avea datoria să-şi dea concursul gratuit la realizarea a doua concerte pe an celor două asociaţii muzicale (roman, săsesc), să susţină lunar două concerte simfonice pe timp de iarnă şi să contribuie gratuit la realizarea concertelor festive religioase (Crăciun, Paşti), de către cele 6 confesiuni recunoscute în Sibiu.
Din păcate, orchestra oraşului a fost desfiinţată în 1935, iar mare parte dintre instrumentişti au fost angajaţi în orchestră Teatrului Naţional German.
Nu în ultimul rând sunt amintite cele două realizări legate de numele lui Dressler. Este vorba de înfiinţarea corului Bach în anul 1931, care a devenit o parte componentă a Filarmonici de Stat în anul 1963 şi înfiinţarea Orchestrei Filarmonice în anul 1943. Kurt Mild a constituit aproape concomitent orchestra de cameră din Sibiu, iar prin fuzionarea celor două organisme în anul 1949 s-a format Orchestra Filarmonica de Stat, care se bucura de atunci de statutul unei orchestre de profesionişti.