Lansare de carte: „Apoldu de Sus – un sat transilvan” de Martin Bottesch și Ulrich A. Wien

  • 12.10.2023
  • Ora: 17:00
  • Biblioteca Astra, Corp B
  • Alte evenimente
Lansare de carte: „Apoldu de Sus – un sat transilvan” de Martin Bottesch și Ulrich A. Wien

„Apoldu de Sus – un sat transilvan”, lucrare monografică realizată de  Martin Bottesch și Ulrich A. Wien va avea lansarea joi, 12 octombrie, ora 17, la spațiul American Corner Sibiu de  la etajul cinci al Bibliotecii Județene Astra.

„Această monografie vine în întâmpinarea dorinței firești de a cunoaște trecutul propriei localități. Apoldu de Sus este una dintre puținele localități rurale din Transilvania a căror istorie a fost publicată sub formă de carte încă din secolul al XIX-lea. Autorii volumului „Apoldu de Sus – un sat transilvan” propun o incursiune în istorie, pentru a înțelege mai bine relațiile din această comunitate multietnică, atipică pentru sudul Transilvaniei, și viața cotidiană a oamenilor. Cartea prezintă evoluțiile în contexte mai largi, reprezentând astfel o lectură interesantă și pentru cei care nu sunt rezidenți ai localității. Asociația apolzenilor din Germania a susținut realizarea monografiei, popularizând-o și coordonând, parțial, colectarea materialului”, transmit reprezentanții Bibliotecii Astra într-un comunicat de presă.

„După 1990 Martin Bottesch a început să adune date despre trecutul  localității, despre obiceiuri și tradiții și să le prelucreze, activitate întreruptă însă în repetate rânduri. În anul 2006, dr. Ulrich Andreas Wien, Președintele Societății de Studii Transilvane, a acceptat propunerea de a deveni coautor al cărții. Etapa intensă de lucru în comun a început în 2009, când cei doi și-au propus să prezinte cartea în cadrul întâlnirii apolzenilor din 2011.” (din prefața ediției germane)
Martin Bottesch, originar din Apoldu de Sus, a fost profesor de matematică și fondator al  Centrului pentru Formare Continuă în Limba Germană de la Mediaș. În perioada 2004-2012 a fost președinte al Consiliului Județean Sibiu, revenind ulterior la catedra de matematică a Colegiului Brukenthal. A publicat lucrări în domeniul didacticii matematicii și în cel al istoriei și culturii landlerilor transilvăneni.
Dr. Ulrich A. Wien a fost președinte al Societății de Studii Transilvane din Heidelberg în perioada 2001-2020. Din anul 2006 este președinte al Asociației de Studii Transilvane din Sibiu. A publicat numeroase articole și cărți despre istoria regională a bisericii și este editorul mai multor antologii.

CALENDAR EVENIMENTE

Alte evenimente:
Târgul Național de Ecoturism
  • Friday, 17.05.2024
  • Ora: 12:00
  • Muzeul Astra
Concursul de interpretare folk "Sunetul muzicii"
  • Friday, 17.05.2024
  • Ora: 13:00
  • Biblioteca ASTRA, Sala Festivă
Spectacolul de balet „Lacul Lebedelor”
  • Friday, 17.05.2024
  • Ora: 19:00
  • Centrul Cultural "Ion Besoiu"
Atelierul de Comunicare prin Artă – Calul năzdrăvan
  • Saturday, 18.05.2024
  • Ora: 10:00
  • Teatrul Gong