Expoziţia: Terapii naturale în actualitate

  • Wednesday, 01.04.2020
  • Ora: 9:00
  • Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia
  • Expozitii temporare
Expoziţia: Terapii naturale în actualitate

Durata: 4.10.2019 – 4.04.2020

Curatori: Dr. Ghizela Vonica, Ana-Maria Păpureanu, Raluca Bugneriu, Nicolae Trif.

Parteneri: Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Medicină, specializarea Farmacie și Societatea Română de Istoria Farmaciei secția Sibiu.



Text oferit de curatorii expoziţiei:

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, secția Muzeul de Istorie Naturală, organizează în perioada 4-5 octombrie 2019 Simpozionul Național Terapii naturale în actualitate. Cu ocazia simpozionului, va fi vernisată expoziția temporară și catalogul Terapii naturale în actualitate, cuprinzând un bogat material informativ cu privire la metode terapeutice precum aromaterapia, apiterapia, fitoterapia sau homeopatia.

Expoziția temporară și catalogul sunt dedicate doctrinelor terapeutice complementare și alternative, care au jucat un rol important de-a lungul mileniilor în istoria medicinii și farmaciei. Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu prin colecțiile sale de botanică (herbarii medicinale) și colecțiile Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu atestă documentar importanța istorică a terapiilor naturale de-a lungul dezvoltării științelor farmaceutice în Transilvania și nu numai.

Din expoziție nu vor lipsi herbarul prelinnean alcătuit de Johann Georg Baußner. în 1735, cel mai vechi herbar din România, colecția de plante medicinale realizată de medicul Joseph Sadler, colectate din Transilvania în perioada 1823-1825 și coli din herbarul farmacistului, chimistului și botanistului sibian Gustav Adolph Kayser, fondator al Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu.

Expoziția comemorează de asemenea o filă din istoria homeopatiei, deoarece acum 240 de ani părintele homeopatiei medicul german Samuel Hahnemann (1755-1843), părăsea Sibiul, după ce timp de doi ani a fost găzduit de către baronul Samuel von Brukenthal, în calitate de bibliotecar și student la medicină. Expoziția prezintă numeroase flacoane din colecția de homeopatie a Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu.

Așa cum menționează domnul Dr. farmacist L. Rosenberg, autorul catalogului: Metodele terapeutice tradiţionale trăiesc în ultimele decenii o adevărată renaştere la nivel mondial, ele fiind recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Aceste metode vin să completeze arsenalul terapeutic modern cu noi valenţe şi posibilităţi, care alături de medicina alopatică, bazată pe medicamente de sinteză, întregeşte medicina zilelor noastre.

Deoarece Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu este prietenul micilor exploratori, în expoziția temporară, ei vor descoperii remedii antice obținute din: ”ochi de raci”, venin de șarpe, praf de gândăcei, stele de mare și pietre magice precum lapis lazuli.

CALENDAR EVENIMENTE

Alte evenimente:
Lansare de carte: „Atunci când” de Anca Chimoiu
  • Wednesday, 08.05.2024
  • Ora: 18:30
  • Libraria Humanitas
VINO – Music & Street Food Festival
  • Thursday, 09.05.2024
  • Ora: 12:00
  • Parcul Tineretului
FLORI PE SCĂRI
  • Friday, 10.05.2024
  • Ora: 10:00
  • Piața Aurarilor
HARTA LUI ELIAN
  • Friday, 10.05.2024
  • Ora: 18:00
  • Teatrul Gong, Sala Etaj