Pinguinul Apolodor împarte măști tratate antiviral, la Teatrul Gong!

04.09.2020


Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul „Apolodor” după Gellu Naum, sub direcția muzicală a Adei Milea. Cele șase reprezentații au fost programate în curtea interioară a teatrului, în perioada 11 – 13 septembrie, zilnic de la orele 10:00 și 18:00. Fiecare spectator va primi gratuit, la intrare, o mască de protecție tratată antiviral și antibacterian, personalizată cu grafica spectacolului. 

„E o perioadă dificilă în istoria teatrului nostru și încercăm să facem purtarea măștii cât mai distractivă pentru cei mici. Măștile personalizate cu pinguinul Apolodor sunt tratate prin tehnologia HeiQ Viroblock NPJ03. Această tehnologie de tratare a materialelor a fost testată cu succes pe Sars-Cov2, virusurile Corona și cele gripale. Studiile demonstrează că virusul este distrus la contact. Viroblock a fost certificat ca fiind un produs sigur și sustenabil, de natură cosmetică, compus din ingrediente de origine naturală, fiind pus la dispoziția noastră gratuit prin printcenter.ro. Fără implicare, teatrul dispare!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu. 


„Apolodor în germană e o joacă hazlie și utilă, un concert în limba germană cu o micro-busolă română pentru orientarea celor care nu știu foarte bine germană.”, a declarat Ada Milea, în timpul repetițiilor. Spectacolul – concert de la Sibiu este construit în limba germană, cu intervenții în limba română pentru a păstra fluiditatea textelor lui Gellu Naum și pentru a-i ajuta pe cei care nu înțeleg foarte bine limba germană să deslușească sensul poveștii recompuse pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu. 
Antrenant și plin de umor, spectacolul de la Sibiu îi invită pe cei mici într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l redescoperi pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Plecat de la circ în căutarea familiei și a prietenilor lui de la Polul Sud, Apolodor se dovedește un erou ce reușește să treacă peste toate obstacolele din calea sa în drumul plin de dor spre casă. 
Producția de la Sibiu este o adaptare după „Cartea cu Apolodor” a lui Gellu Naum, un text unic în cultura română, inventiv și valoros atât după criteriile poeziei mari, cât și după rigorile specifice literaturii celor mici. Construit după o idee a Adei Milea, adaptarea textului în limba germană poartă semnătura lui Eszter Tompa și este o creație colectivă a actorilor distribuiți în spectacol: Radu Brănici, Claudia Stühler, Charlie Fălămaș, Jenő Major și Hansel Andrei. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani și are o durată de aproximativ 45 de minute. 
Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de mai sus se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4. Biletele oferite prin Agenția Teatrală se pot achiziționa doar pe baza unei programări, la numărul de telefon 0269 210 906, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Costul unui bilet este de 50 de lei și este valabil pentru un grup format din membrii aceleiași familii, dar nu mai mult de 10 persoane. 
 



CALENDAR EVENIMENTE

Alte evenimente:
Astra Film Festival 2020
  • Marti, 20.10.2020
  • Ora: 18:00
  • ONLINE
Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu
  • Miercuri, 21.10.2020
  • Ora: 9:00
  • Muzeul de Artă Contemporană
25 DE (ORE) ZILE DE TEATRU (NON-STOP) Capitolul IV
  • Vineri, 23.10.2020
  • Ora: 15:00
CASTELUL ZÂNEI NOPȚII
  • Vineri, 23.10.2020
  • Ora: 18:00
  • Teatrul GONG, Sala Etaj