Înfiinţat în anul 1997, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească EMIL SIGERUS vine să umple un gol resimţit de muzeologia românească datorat reprezentării reduse a contribuţiei pe care saşii şi-au adus-o la formarea şi îmbogăţirea culturii româneşti în cei peste 800 de ani de locuire în spaţiul transilvan.
Patrimoniul său numără aproape 7000 de piese: colecţia Emil Sigerus transferată din patrimoniul fostului Muzeu Carpatin (întemeiat în 1885) şi colecţiile de valoare aparţinând lui Julius Bielz, Wilhelm şi Gisela Rosa Richter, Carl Engber şi Erwin Ulbrich. O prima expoziţie permanentă are ca temă "Civilizaţia transilvană. Meşteşugul cahlelor", valorificându-se astfel un nucleu patrimonial de o excepţională valoare documentară. "Cahle Transilvane (Sec. XV-XIX)" Studiul istoriei şi specificului meşteşugului cahlelor a constituit, în ultimele decenii, o temă frecventă a cercetărilor de istorie medievală şi etnografie, contribuind la adâncirea cunoaşterii modului de viaţă şi a culturii poporului nostru, a relaţiilor sale economice şi culturale cu popoarele Europei, a raportului de convieţuire şi influenţare reciprocă dintre români şi naţionalităţile conlocuitoare: saşi, unguri şi secui.
Apariţia primelor cahle este legată de evoluţia oraşelor în secolele XIV - XV, când s-a dezvoltat o organizare superioară a meşteşugurilor, sub forma breslelor. Acestea deţineau o tehnologie avansată şi o serie de "secrete" tehnice. De exemplu, documentul de reînnoire a statutelor breslelor, din anul 1376, atesta că olarii din Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie erau organizaţi într-o breaslă aparte "lutifigulorum fraternitas".